E negru…iar sub pleoape ii fug imaginile de cand era copil si alerga prin gradina bunicilor si culegea flori din cele mai colorate si mai parfumate.Nu vedea ca in urma lui toata iarba era calcata in picioare.Ducea florile acasa bunicii si nu intelegea de ce bunicul stramba din nas si ii zicea ca e obraznic.Oare vroia si el flori?…se intreba prichindelul in gand.Ii treceau intrebarile repede, cu gandul la fuga printre brazii inalti.Culegea fragi, si avea grija de fiecare data sa le duca si celor de acasa…adica bunicilor.Ajungea inapoi obosit, cu mainile incleiate de fragi, ci hainele pline de rasina si cu buzunarele pline de fragi.Bunica zambea in coltul gurii si ii multumea pentru fragi si ii cerea sa se schimbe ca sa manance si apoi sa se odihneasca.  A deschis ochii bucuros dar l-a izbit iar in retina esarfa neagra.Pe palme poarta urmele lumanarilor aprinse la priveghi, urmele bunicului carat de brat, urmele sarate de lacrimi ce au inundat camera in mijlocul careia zacea un piron principal al copilariei lui.Va fi schiop de acum …nu va mai putea sa fie intreg niciodata si stie ca nu mai e mult pana va cadea inca un piron…a incercat sa il salveze, la infasurat cu vorbe blande si la legat cu rugaminti si dorinte de copil iubitor…acum asteapta sa vada ce se intampla, sa vada daca va mai rezista inca vreo cativa ani de acum inainte.A hotarat sa mearga la magazinul de constructii logopedice si sa aleaga cele mai potrivite cuvinte cu care ar putea sa salveze ideea de copilarie fericita, vegheata de doua aure calde si pline de iubire care l-au facut sa cunoasca ideea de fericire inocenta.   E ametit de valul de amintiri si de dureri …acum in minte ii este incrustata proaspata imagine a voalului alb stropit cu vin rosu si inconjurat de pamant umed de atata ploaie amara, peste care se suprapun cuvintele:”cea din urma sarutare”…cuvinte ce au starnit un val de tristete in randul celor din jur.Apropierea a fost usturator de dureroasa, iar cea din urma sarutare a fost aproape inecata in lacrimi si esarfa de la mana a mangaiat fruntea rece…prea rece pentru un chip atat de rozaliu.   Acum s-a linistit…dar ideea il macina.Intotdeauna de acum inainte va privi viata cu gandul la cuvintele:   “Viata e umbra si vis; e ca picatura de ploaie, care atunci cand apare soarele, ea dispare; e o clipa fata de eternitatea ce ne asteapta…”