Va mai amintiti ce frumos era sa alergati prin gradina bunicilor si singura voastra suparare sa fie faptul ca nu s-au copt inca fragile?Va mai amintit ca de multe ori ii vedeati pe bunici cum obosesc si se reazama in toiag, uitandu-se cu drag la voi de parca ar fi vrut sa va ceara un pic din energia voastra? Va mai amintiti povestile spuse iarna langa soba incinsa unde mirosea a placinte proaspete?
 Daca va suna cunoscut asa ceva inseamna ca puteti zambi la auzul cuvantului bunic si unii din voi inca mai au cui sa spuna “Saru’mana bunica/bunicule!”.Va rog nu uitati copilaria voastra si mai profitati cat mai puteti de prezenta lor printre noi…nu se stie cand veti putea spune doar:”A fost…”
 Mi-am dat seama prea tarziu sa pretuiesc asa ceva si acum pot sa mai zic doar:”Ce faci, BUNICULE?”.Nu ii lasati sa creada ca nu va intereseaza existenta lor.Eu nu am sa mai fac asta de cand am vazut ca pot cu adevarat sa ii pierd pentru totdeauna si din momentul in care am citit mesajul de ziua mea:”La multi ani!Un bunic asteapta un copil…”
Pretuiti-i cat mai aveti pe cine, pana nu e prea tarziu…