urasc tacerea…iubesc necuvintele tale…

Iti simt respiratie din umar sub tampla mea si privesc fara putere
usa din fata mea, in spatele careia se ascunde lumea noastra.
Privesc in gol si tintuiesc imagini cu noi antrenati in vartejul
de cuvinte.Am fum in ochi si ma doare si privesc in continuare cum
 ne afundam in ceata si ma linisteste si ma doare in acelasi timp.
La balconul tau e innourat, pe cand la fereastra mea e soare..un
soare nebun, nebun ca noi.
Pereti murdari si usi crapate…resturi de tigara pe jos , fum
si mult scrum…si o frica inexplicabila de ceva care in acelasi
timp ma bucura.Mai sunt doua maini care stiu sa mangaie si e de
ajuns,uneori e prea mult chiar.Mai e dorinta nebuna de aer si
frica usilor inchise si iar iti aud respiratia.M-am ascuns…gata
nu imi mai este frica, sau imi este? Da! imi este si nu inteleg
de ce.Vreau sa fac lucruri pe care mi-e frica sa le fac, privesc
lucruri pe care nu vreau sa le vad, aud de tine iar desi urasc
numele tau, ma dor lucruri care imi fac placere, e totul pe dos
si in plus doare!Am gasit!Mai bine imi privesc viata in oglida
ca sa fie toate la locul lor.Ar fi mai bine, real si ireal in
acelasi timp.Si pana la urma e doar viata.

Fug sa fur o imbratisare pe care o doresc dar de fapt nu stiu
daca o vreau si apoi am sa plec fara sa stiu unde merg.

Adio si bine v-am gasit!