Mi s-a destramat incet leaganul copilariei, cuvintele atarna greu si imi sfasie sufletul, agatandu-se de fiecare
imagine din trecut.Ma simt goala si pustie.Am refuzat sa vad cum se ingroapa copilaria si doar am rememorat
cum s-a smuls prima bucata din sufletul meu.V-am asternut in somn pat de petale pe care sa stati linistiti
inconjurati de frumos.Mi-au rasunat in ureche sunetele bisericii si am revazut ultima sarutare facuta cu el
la brat, slabit de puteri.Acum e randul lui sa o primeasca…ma doare ca nu i-o pot da…si totusi e bine ca
ultima mea sarutare a fost calda si plina de speranta.S-a terminat…sa ma priviti si sa ma ocrotiti.Veti trai
mereu in inima si in sufletul meu si al tuturor.Ma simt privata de orice drept de a mai fi copil.Copilul din
mine a murit odata cu voi.O liniste ciudata ma invaluie si stiu ca s-a linistit totul dar ma sperie greutatea
pamantului.Resimt imbratisarea si o plang, ma inteapa barba nebarbierita si ma sperie picioarele slabe si fara
putere.Revad fereastra de la etajul 1, ultima privire inapoi, o mana ridicata cu greu si un suspin…
De ce ti-a stat ceasul chiar acum?