koritzaki » pe treapta de jos

Disperare

koritzaki — Wed, 19 Mar 2008 13:12:16 +0000

Mi s-a destramat incet leaganul copilariei, cuvintele atarna greu si imi sfasie sufletul, agatandu-se de fiecare
imagine din trecut.Ma simt goala si pustie.Am refuzat sa vad cum se ingroapa copilaria si doar am rememorat
cum s-a smuls prima bucata din sufletul meu.V-am asternut in somn pat de petale pe care sa stati linistiti
inconjurati de frumos.Mi-au rasunat in ureche sunetele bisericii si am revazut ultima sarutare facuta cu el
la brat, slabit de puteri.Acum e randul lui sa o primeasca…ma doare ca nu i-o pot da…si totusi e bine ca
ultima mea sarutare a fost calda si plina de speranta.S-a terminat…sa ma priviti si sa ma ocrotiti.Veti trai
mereu in inima si in sufletul meu si al tuturor.Ma simt privata de orice drept de a mai fi copil.Copilul din
mine a murit odata cu voi.O liniste ciudata ma invaluie si stiu ca s-a linistit totul dar ma sperie greutatea
pamantului.Resimt imbratisarea si o plang, ma inteapa barba nebarbierita si ma sperie picioarele slabe si fara
putere.Revad fereastra de la etajul 1, ultima privire inapoi, o mana ridicata cu greu si un suspin…
De ce ti-a stat ceasul chiar acum?

can you hear my tears?

koritzaki — Sat, 13 Oct 2007 08:30:14 +0000

inchid ochii ca sa nu ii vad…si ma prefac ca toti zambesc.
ii modelez asa cum vreau eu…colorati si plini de viata,
dar cand deschid ochii de fapt sunt prafuiti, tristi si
murdari muscand din coltul de paine tinut in mana mult
prea muncita.ma retrag in linistea casei unde totusi mai
vad licariri de speranta in ochii copilului care deseneaza
cu atata pasiune cifra 1 de parca ar fi cea mai mare
descoperire din viata sa, ca apoi cu ochi zambitori imi
povesteste ca a fost amuzanta cifra asta.ma simt mica,
ma simt intr-un loc nepotrivit si totusi sunt atat de
asteptata aici.cu totii suntem mici ntr-o lume mare,
numai ca unii sunt minusculi.si prefer sa tac, prefer
sa nu te mai aud cand aberezi, sa iti zambesc si sa crezi ca
nu ai gresit, sa inchid ochii si sa merg mai departe, sa
nu stii ce e regretul , sa nu cunosti raceala bratelor mele,
sa nu stii ce ma raneste, sa fii in continuare fericit in
lumea ta colorata.si totusi ma intreb: nu e prea multa
tristete in ochii disperati ai catelului in care citesti
cu litere de-o schioapa:”ia-ma acasa!” ?

Just silence…

koritzaki — Mon, 04 Jun 2007 16:53:10 +0000

I’m a little bit on the other side…don’t ask….I know you’ll never understand

It’s like a face that I hold inside
A face that awakes when I close my eyes
A face that watches everytime I lie
A face that laughs every time I fall…

nu pot…

koritzaki — Sun, 15 Apr 2007 18:56:49 +0000

suntem aici astazi, dar maine? maine am sa va mai pot privi cu aceiasi ochi
plini de licariri de viata? e prea greu sa vezi viata cum se stinge pe langa
tine si sa spui “a fost” desi ieri v-ati strans in brate.e mult mai greu sa iti
infrangi durerea si sa iti muti privirea de la lacrimile batrane din urma
strangerii in brate care au fost incununate de vorbele pline de sensuri:
“e muuult pana la toamna” finalizate cu un oftat prelung si o privire fixa pentru
a putea tine minte imaginea.vorbele nu mai au sens in clipele astea si cu o
strangere in brate spui enorm.mi-e frica de sentimentul de ratacire eterna.acum
stiu ca pot oricand sa il vad…dar nu vreau sa dau nas in nas cu momentul in
care as putea spune:”dar daca…”
prea multe noduri in gat pentru a putea continua si prea multe priviri
nedumerite in jur ca sa par dintr-o data trista.
si in continuare regret…era chiar asa de greu sa ii zic cat de mult tin la el???

ma vad ca o umbra in oglinda si mi-e frica sa sting lumina ca sa nu dispar si eu
odata cu ea…si totusi imginea e in ceatza din cauza luminii voastre din spatele
meu…sunteti toate rasariturile pe care nu le-am vazut eu. va multumesc…

sper sa am curajul sa ii zic ce mult inseamna pentru
imaginea vietii mele, dar acum plec capul rusinata…nu am sa pot

o lume firava si curioasa

koritzaki — Sun, 01 Apr 2007 21:58:18 +0000

am invatat sa pretuiesc viata, am vazut cum e sa fii mic si ingradit, cum e sa fii mic si curios de sa iti pocneasca orbitele de atata curiozitate si sa fii mic in continuare si sa starnesti doar cate un zambet in coltul gurii, mic si ala.am vazut cum e sa ai ca “avere” doua icoane pe care vrei sa le vinzi cu scopuri numai de tine stiute si cum e ca albul hainelor tale sa fie gri si setea sa te orbeasca si sa nu iti dai seama ca singura apa curata pe care o bei cu atata pofta e aghiasma care stii prea bine ca se bea pe nemancate, dar nu are cum sa fie asta o problema pt stomacul prea gol.. am mai invatat cata bucurie simti cand esti una cu firul de iarba care creste langa tine….odata cu respiratia ta am vazut cum e sa uiti de foame si de sacosa goala si rupta din mana ta si sa te bucuri ca pe cel de langa tine il cheama Florin si da… azi sunt Floriile si sa strigi in gura mare: Daaaa!Florin!

am vazut cum e sa te faca sa zambesti din toata inima parfumul florilor si sa te simti mai curat doar privindu-le ..mici si pline de sens

am vazut si cum e sa dai cu capul de zidul tacerii care sa izbucneasca deodata in injurii fara ca tu sa stii de ce, sau macar daca ai tu vreo vina si ca explicatie la accesul de nebunie sa ti se zica sau mai bine zis sa ti se urle: ”Nu am nimica!” Mda…pacat…eu sper ca sa nu uitam ca totusi traim printre oameni si nu suntem chiar singuri, mai putin egoism nu strica …ajuta uneori, ajuta mult in sufletul celui apropiat…aviz amatorilor…

Mi-e dor de mine

koritzaki — Thu, 25 Jan 2007 10:29:50 +0000

sa nu umbrim trecutul cu pete de intuneric si sa nu acoperim soarele cu tristete…
hai sa luam mana de langa noi si sa o invatam sa mangaie si sa sarute cu dragoste,
ca apoi sa nu mai poata trai fara noi.Hai sa alergam spre apus si sa traim tot timpul
cu el in fata, sau poate voi vreti rasaritul…ce mai conteaza eu prefer apusul de
soare si rasaritul de luna.Voi va trebui sa alergati cu spatele…si nu, nu ne vom
intalni niciodata.Dar vom avea cu totii mana care ne iubeste si ne strange in brate,
eu voi avea in plus cerul si poate se intoarce si ploaia la mine…voi fi singura
dar inconjurata de minuni si cu voi in spatele meu,in urma cu o zi.Va voi lasa in
urma mea biletele scrise pe coji de portocale ca sa va povestesc visiniul,uneori
galben si alteori roz sau chiar bleu-marin.Eu am sa caut prin frunze,prin priviri de
copii sau aripi de fluturi povestea voastra…sa nu uitati sa povestiti frumos si sa
imi spuneti daca va e dor de albastru din cand in cand…

Negru, rosu, alb, batran

koritzaki — Tue, 07 Nov 2006 20:40:45 +0000

E negru…iar sub pleoape ii fug imaginile de cand era copil si alerga prin gradina bunicilor si culegea flori din cele mai colorate si mai parfumate.Nu vedea ca in urma lui toata iarba era calcata in picioare.Ducea florile acasa bunicii si nu intelegea de ce bunicul stramba din nas si ii zicea ca e obraznic.Oare vroia si el flori?…se intreba prichindelul in gand.Ii treceau intrebarile repede, cu gandul la fuga printre brazii inalti.Culegea fragi, si avea grija de fiecare data sa le duca si celor de acasa…adica bunicilor.Ajungea inapoi obosit, cu mainile incleiate de fragi, ci hainele pline de rasina si cu buzunarele pline de fragi.Bunica zambea in coltul gurii si ii multumea pentru fragi si ii cerea sa se schimbe ca sa manance si apoi sa se odihneasca. A deschis ochii bucuros dar l-a izbit iar in retina esarfa neagra.Pe palme poarta urmele lumanarilor aprinse la priveghi, urmele bunicului carat de brat, urmele sarate de lacrimi ce au inundat camera in mijlocul careia zacea un piron principal al copilariei lui.Va fi schiop de acum …nu va mai putea sa fie intreg niciodata si stie ca nu mai e mult pana va cadea inca un piron…a incercat sa il salveze, la infasurat cu vorbe blande si la legat cu rugaminti si dorinte de copil iubitor…acum asteapta sa vada ce se intampla, sa vada daca va mai rezista inca vreo cativa ani de acum inainte.A hotarat sa mearga la magazinul de constructii logopedice si sa aleaga cele mai potrivite cuvinte cu care ar putea sa salveze ideea de copilarie fericita, vegheata de doua aure calde si pline de iubire care l-au facut sa cunoasca ideea de fericire inocenta. E ametit de valul de amintiri si de dureri …acum in minte ii este incrustata proaspata imagine a voalului alb stropit cu vin rosu si inconjurat de pamant umed de atata ploaie amara, peste care se suprapun cuvintele:”cea din urma sarutare”…cuvinte ce au starnit un val de tristete in randul celor din jur.Apropierea a fost usturator de dureroasa, iar cea din urma sarutare a fost aproape inecata in lacrimi si esarfa de la mana a mangaiat fruntea rece…prea rece pentru un chip atat de rozaliu. Acum s-a linistit…dar ideea il macina.Intotdeauna de acum inainte va privi viata cu gandul la cuvintele: “Viata e umbra si vis; e ca picatura de ploaie, care atunci cand apare soarele, ea dispare; e o clipa fata de eternitatea ce ne asteapta…”