M-a inundat bucuria acestui moment simplu si perfect.Care e secretul fericirii ?…Pai uite din ce se compune: o baie fierbinte pe fundalul unor melodii linistitoare pentru sufletul meu zburdalnic, ceainicul aburind pe masa, mirosul placut al lumanarilor de mar, o carte ce imi starneste curiozitatea care sta cuminte si ma asteapta langa pat, haine uitate de mult in dulap de care nu mai stiam ca ma pot face sa ma simt deosebita, ceaiul din cana cu flori colorate din fata mea, biscuitii si prajitura cu cocos (homemade ) si servetele din setul pentru musafiri.Si sa nu uit de pisoiul care toarce cuminte in bratele mele.Ti-am spus ca e simplu …extrem de simplu si de placut…

Imi rasfoiam azi trecutul incercand sa ma afund in linistea lui ca sa
uit de zbuciumul de acum si am dat peste niste vorbe mari spuse
de un om care imi voia binele: “bre fetita albastra. daca nu e ceea ce
vrei, fa vreo doi pasi inapoi”
Of cat adevar mai exista si in vorbele astea…dar daca nu am cum?
Imagini trecute, prezente si viitoare zboara prin fata mea pe hartiile
imprastiate pe masa ce stabilesc limita intre mine si lume.Credeam
frumos in ce era un zambet larg si o privire pierduta spre cer.Ma doare
starea de asteptare si lipsa bratelor colorate.Ma simt infima intr-o
lume cu prea multe rautati.Voi chiar nu vedeti ca am altceva de facut
decat sa va aud? mi-e dor de cerul colorat care ma facea sa zambesc
oriunde si oricand.
Sa nu uitam sa visam pufos cat inca ne mai amintim de copilarie.De
cand nu ai mai ridicat ochii spre cer sa te bucure prin culorile lui?
De cand nu te-a mai uimit caderea frunzelor galbene toamna si fosnetul
facut de ele atunci cand alergi afundat pana la genunchi in gramezile
ruginii de sub copaci? Inchide ochii si simte-te al nimanui in
intunericul din fata ta.Asa-i ca e frig si neliniste? Realizezi ce
mult inseamna sa poti simti caldura respiratiei celui drag atunci cand
privesti zgribulit spre asfintit?Atunci da-mi un colt in inima ta in
care sa imi pot bea linistita ceaiul in fiecare seara, doua brate
blande si primitoare si am sa te iubesc toata viata

Ratacire

In imensitatea timpului,

Unde anii par zile,

Zilele-ore

Si orele munte,

Ratecesc cautand,

Caut ratacind.

M-am pierdut

In abisul de ceasornice

Si caut din priviri

O ora, o zi, un an

De pe Pamant.

Dar nu gasesc decat

Ceea ce nu caut.

Acum universul

E in acelasi timp

PREZENT si ABSENT.

In continuare ratacesc,

Nu caut ce gasesc,

M-am ratacit in

Infinit.

(5.05.2000)

Claritatea clipei ma darama iar prin lentilele vietii vad prea aproape viitorul si prea departe prezentul.Ma concentrez pe timpul ce se scurge prin mine si franez ca sa pot trai clipa de acum si nu visarea de maine.Imaginea prezenta ar fi perfect incadrata de o tigara intre degete si o figura interesanta, dar chiar daca as avea-o nu as sti ce sa fac cu ea asa ca ma multumesc cu simplitatea privirii mele albastre si cu zambetul stramb si complicat. Si sa zicem ca ai exista…tu chiar crezi ca te-ai potrivi in decor?

Ar fi cam asa: o usa gri cu maner negru; un hol mic cu o masuta de telefon cu un ceainic argintiu si vechi cu flori nemuritoare in el, o lumina obscura, un cuier cu o haina aruncata pe el si o bancuta cu o geanta colorata; in camera in coltul indeparatat masuta de ceai cu doua scaune tapitate, pe masuta un trandafir portocaliu o veioza simpatica, cateva carti in curs de citire si bineinteles cana cu ceai aburind; deasupra masutei, un raft de carti frumos ordonate; in stanga, un pat mare si primitor cu gigantul meu ursulet de plus asezat pe un colt de pat; oglinda ce rasfrange in ea razele de soare, care razbat printre jaluzele, lungeste camera dincolo de perete, dublandu-mi patul si aratand-mi o usa pe care nu am sa pot iesi niciodata pentru ca nu am sa calc niciodata in camera de dincolo de suprafata sticloasa; o noptiera langa pat cu o veioza ce
vegheaza cartea inchisa aseara inainte de avalansa de vise; nelipsitul birou cu nelipsitul calculator troneaza si el intr-o margine a camerei langa dulapul indesat cu haine; in final intrerupatorul ce hotaraste ca singura sursa de lumina din camera sa fie aceele dungi de soare mazgalite pe perete.

Ce zici? Te incadrezi?

Ratacesc printre carti si dupa ce imi obosesc cautarea ma asez la ultima masa sa imi beau ceaiul.Sunt inconjurata de alb iar in spatele meu se dezvaluie natura moarta a orasului incadrata de dealuri gri si indepartate.Ma afund intre copertile cartilor si scot din cand in cand nasul din ele ca sa mai sorb din licoarea dulce care ma asteapta cuminte intr-o cana micuta cu semne chinezesti.Imi bucur
simturile cu arome noi de viata si zambesc in coltul gurii la spusele cartilor.Cobor in strada printre sutele de oameni si imi astept cuminte tramvaiul.Respir greu si uit cate putin de mine.Ma concentrez
la urmatoarea respiratie si simt cum doare.Ma lupt cu asteptarea si in final pornesc spre inainte.
In drumul meu cainii se harjonesc pe trotuare aratand ca nu le pasa si ca pana la urmatorul os
pe care il vor roade se bucura in felul lor de aerul de primavara ce mie nu imi prieste.Imi spui sa descopar si ma incrunt.Zambesc in gand si mi-e dor pana data viitoare.Lungesc clipa, ma mut mai in fata ca sa stau confortabil si sa scap de graba ce tensioneaza aerul tramvaiului.Rautatea oamenilor nu ma mai atinge insa frigul ma zgribuleste si ma grabeste spre coltul meu de liniste.Am revenit si imi insir ultimile achizitii luate cu banii imprumutati ca sa am cu ce sa traiesc.Iata… sa traiesc se compune din lucruri marunte si bucurii mici luate, cu entuziasmul unui copil inocent, drept esentiale.

Mi s-a destramat incet leaganul copilariei, cuvintele atarna greu si imi sfasie sufletul, agatandu-se de fiecare
imagine din trecut.Ma simt goala si pustie.Am refuzat sa vad cum se ingroapa copilaria si doar am rememorat
cum s-a smuls prima bucata din sufletul meu.V-am asternut in somn pat de petale pe care sa stati linistiti
inconjurati de frumos.Mi-au rasunat in ureche sunetele bisericii si am revazut ultima sarutare facuta cu el
la brat, slabit de puteri.Acum e randul lui sa o primeasca…ma doare ca nu i-o pot da…si totusi e bine ca
ultima mea sarutare a fost calda si plina de speranta.S-a terminat…sa ma priviti si sa ma ocrotiti.Veti trai
mereu in inima si in sufletul meu si al tuturor.Ma simt privata de orice drept de a mai fi copil.Copilul din
mine a murit odata cu voi.O liniste ciudata ma invaluie si stiu ca s-a linistit totul dar ma sperie greutatea
pamantului.Resimt imbratisarea si o plang, ma inteapa barba nebarbierita si ma sperie picioarele slabe si fara
putere.Revad fereastra de la etajul 1, ultima privire inapoi, o mana ridicata cu greu si un suspin…
De ce ti-a stat ceasul chiar acum?

 Dau cu piciorul in piatra de pe marginea trotuarului si
privesc spre cer strangand pumnii in buzunarele mici si
friguroase.Parul imi flutura in vant ascunzand ochii
tristi.
 Era odata o banca intr-un parc acum a ramas doar
un cos de gunoi spart.Imi derulez imagini cu oameni
veseli si ma recunosc si va recunosc dar nu ne mai recunosc.
Asa zisa maturitate ne-a facut sa uitam ce fericiti eram
cand ne “copilaream” iar leaganele care nu aveau astampar
la orele tarzii din noapte acum scartaie singure in bataia
vantului.Avem acum in schimb multa tacere si prea mult fum
cu care sa acoperim nu stiu exact ce , dar sigur acoperim
multe cu el si inchidem ochii si ne prefacem ca noptile
sunt mai linistite daca sunt petrecute in taceri ascunse
si priviri furise decat in rasete si povestioare.Ne e
sufletul ros pe dinauntru iar langa noi e frig , prea mult
frig ce ne ia pe nepregatite.Sunt lucruri ciudate si vorbe
distante ce inlocuiesc zambetele si vorbele bune iar
singuratatea e cea mai binevenita, aducand linistea adevarata.
 M-am ghemuit cu buzele lipite de genunghi si cu ochi la
zambetul etern ursuletului.Asa e…”Fericirea este ceva
ce nu se atinge niciodata” dar eu incerc si nu mare mi-e
mirarea cand e cineva care ma surprinde cu cele mai ciudate
cadouri si care vorbeste pe nerasuflate doar ca sa nu fie
certat, si care priveste cu ochi mari si inocenti la
urmatoarea mea miscare.Pana si haosul are o ordine interioara,
 am vazut asta si orice greseala are o scuza plauzibila si o
intentie buna si in cele din urma un zambet de nestapanit la
momente nepotrivite urmat de o mana curioasa prin par,
o imbratisare calda si un somn mult prea adanc.Asta e perdeaua
prin care privesc zi de zi in jur si ma inconjoara protectiv
lasandu-ma sa privesc doar la ce vreau.E uimitoare cararea
pasilor strabatuti pana la tine.Acum ai sa ma lasi sa ma
odihnesc si n-am sa ma mai pierd din nou…

inchid ochii ca sa nu ii vad…si ma prefac ca toti zambesc.
ii modelez asa cum vreau eu…colorati si plini de viata,
dar cand deschid ochii de fapt sunt prafuiti, tristi si
murdari muscand din coltul de paine tinut in mana mult
prea muncita.ma retrag in linistea casei unde totusi mai
vad licariri de speranta in ochii copilului care deseneaza
cu atata pasiune cifra 1 de parca ar fi cea mai mare
descoperire din viata sa, ca apoi cu ochi zambitori imi
povesteste ca a fost amuzanta cifra asta.ma simt mica,
ma simt intr-un loc nepotrivit si totusi sunt atat de
asteptata aici.cu totii suntem mici ntr-o lume mare,
numai ca unii sunt minusculi.si prefer sa tac, prefer
sa nu te mai aud cand aberezi, sa iti zambesc si sa crezi ca
 nu ai gresit, sa inchid ochii si sa merg mai departe, sa
nu stii ce e regretul , sa nu cunosti raceala bratelor mele,
 sa nu stii ce ma raneste, sa fii in continuare fericit in
lumea ta colorata.si totusi ma intreb: nu e prea multa
tristete in ochii disperati ai catelului in care citesti
cu litere de-o schioapa:”ia-ma acasa!” ?

peretii vechi ai unei foste cafenele de lux inchid ochii
 de mult prea multe amintiri, valsuri in costume mult prea
 apretate si chipuri incadrate de palarii si margele,
lumina mult prea slaba ce lumineaza rafturile prafuite
in care stau carti cu colturi roase, mirosul de vechi
amestecat cu parfumul cafelei fierbinti de pe ultima
 masa din colt starneste visarea.Si visam la o liniste
eterna reflectata in oglinda sparta si ingalbenita.Ma
invaluiesc acordurile viorii si ma infiorez, dar zambesc
 pentru ca strang la piept mana etern colorata care sparge
 atmosfera ingalbenita si deschizand ochii vad din nou
chelnerite vulgare in fuste scurte si muzica stridenta,
haine largi si rupte, bauturi tari si sticle sparte.Mai
 fumega doar cafeaua din cescuta mica si colorata…
bine am revenit!

se invarte totul si imi zambesti din nou frumos cu chip de copil inocent.
mainile renasc din nou jucause in ameteala sunetului asurzitor.dezorientarea
 stapaneste imaginea neclara din fata mea.aceeasi oameni si totusi altii,
alte idei , prea multe idei inutile.priviri sincere in gol , vorbe fara
continut ce se vor interesante.mi-e greata si totusi mi-e bine, mi-e
singuratate si mi-e frica, mi-e dor de ursuletul de plus din spatele meu.
inchid ochii si imi imaginez mana afundandu-se in gramada de graunte si
resimt furnicaturile reci.te suflu sa te descopar de praf.bine ai revenit,
 acum deschide ochii sunt aici.iti fur zambetul din coltul gurii si il
ascund in buzunarul cu scoici crapate culese la lumina lunii de mainile
pline de nisip.acum plaja din haina mea e fericita.sentimente nedorite ma
cuprind.le urasc pentru ca iti fura ideile atat de bine asezate in rafturi
mici, iar ochii se inchid in loc sa imi zambeasca si doare.imi pare rau si
promit ca am sa adun toti fluturii din lume sa ne bantuie sarutul…